08
Mar
2011

Protest de 4 ore al pasagerilor Ryanair

Mai multi pasageri ai unei curse operate de compania aeriana low-cost Ryanair au protestat timp de patru ore, dupa ce zborul spre Paris a fost redirectionat catre Liege. Majoritatea protestatarilor erau turisti francezi care se intorceau acasa din Fes, Maroc. Acestia au cerut pilotului aeronavei sa ii duca la Paris, insa personalul de zbor a refuzat acest lucru, iar pasagerii, in semn de protest, au ramas la bordul avionului.

ryanair protest

Reda Yahiyaoui, un om de afaceri care s-a aflat in aeronava cu pricina, calatorind impreuna cu sotia sa si cei doi copii ai sai – unul de doua luni si altul de trei ani – au declarat ca pasagerii nu au avut apa, iar cabinele de toaleta au fost inchise in cele cateva ore pana la revenirea pilotului.

Zborul a trebuit sa fie intrerupt in Liege, la trei ore de la decolarea din Maroc, din cauza ca nu s-au intrunit conditiile pentru aterizarea in Paris Beauvais. Cursa a fost redirectionata spre Liege, la 300 de km de Paris, iar pasagerii au refuzat sa paraseasca aeronava, pana cand nu li se ofera o alternativa pentru a ajunge in capitala Frantei.

Ca raspuns la acuzatiile pasagerilor, ca au fost lasati fara apa si fara acces la toalete, purtatorul de cuvant al companiei aeriene low-cost irlandeze, Stephen McNamara, a declarat ca s-a recurs la aceasta metoda pentru a incuraja pasagerii sa paraseasca aeronava.

Intr-un final, acestora li s-a explicat ca avionul a fost nevoit sa aterizeze la Liege, din cauza cetei de pe Aeroportul Beauvais din Paris, care nu permitea efectuarea operatiunii in conditii de siguranta. Acestia au fost transportati apoi in capitala cu autobuze.

Ryanair este o linie aeriana low-cost irlandeza, infiintata in 1985, avand sediul central pe Aeroportul din Dublin. Compania opereaza 250 de aeronave Boeing 737-800 catre peste 1100 de rute in Europa si Maroc, de pe aproximativ 45 de baze.

Compania a cunoscut o expansiune rapida, in principal datorita politicii agresive de preturi practicate. In Romania, Ryanair opereaza din 2008.

30
Dec
2010

Airbus castiga teren in Japonia

airbus japoniaUna din cele mai puternice companii aeriene din Japonia, Skymark Airlines, a anuntat ca planuieste sa cumpere 15 aeronave Airbus A380, pentru patru dinte acestea plasand deja comenzi la producator. Cu aceasta mutare, Skymark devine primul operator japonez care foloseste super-avioanele Airbus.

Skymark este a treia cea mai mare companie aeriana din Japonia si a dat asigurari ca isi va completa flota cu sase noi avioane tip Airbus A380 in urmatorii ani, pana in 2017. Alte noua aeronave Airbus A380 vor fi adaugate flotei Skymark dupa 2018. Aparatele vor fi utilizate pentru a deservi zboruri spre Londra, Frankfurt si New York.

Chiar daca vestea este extrem de buna pentru Airbus, operatorul japonez a avut deja parte de cateva vesti proaste la scurt timp dupa publicarea anuntului. Mai precis, actiunile companiei aeriene s-au prabusit in saptamana aparitiei vestii, principalele ingrijorari ale investitorilor fiind legate de problemele de securitate ale motoarelor noilor aeronave Airbus A380. Iar cum investitia Skymark Japonia in Airbus se ridica la peste 2 miliarde de dolari, e destul de clar de ce investitorii s-au codit sa acorde credit companiei.

Din toata aceasta poveste, cea mai putin ingrijorata este insa Skymark, care a declarat ca va plati cash pentru primele doua Airbus-uri A380, si ca va incheia un contract de leasing pentru celelalte doua. De altfel, compania este extrem de increazatoare ca afacerile vor inflori dupa noile achizitii.

Cat despre Airbus, producatorul european incheie cu aceasta afacere un domeniu de incercari de a intra pe piata japoneza. Airbus a incercat in repetate randuri in ultimii ani sa convinga companiile aeriene mari din Japonia, in special All Nippon Airways si Japan Airlines, sa-i cumpere aeronavele, insa fara niciun rezultat.

De altfel, piata nipona este si ramane deocamdata dominata de Boeing, care detine 90% din piata, una din cele profitabile.

X